Comisia Europeană a deschis două noi proceduri de infringement împotriva României, pentru netranspunerea integrală a directivelor UE privind eficienţa energetică şi pieţele instrumentelor financiare, scrie Profit.ro.
Executivul UE a deschis proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere către 26 din cele 27 de state membre, inclusiv României, pentru necomunicarea transpunerii integrale a Directivei (UE) 2023/1791 revizuite privind eficienţa energetică.
Procedura de infringement presupune atenţionarea unui stat membru UE de către Comisia Europeană pentru încălcarea unei obligaţii şi, ulterior, dacă părţile nu se înţeleg, acţionarea statului respectiv în judecată la Curtea Europeană de Justiţie, care poate decide amendarea ţării în cauză, de obicei cu sume substanţiale.
Directiva a fost adoptată în 2023, iar statele membre ar fi trebuit să notifice transpunerea directivei până la 11 octombrie 2025, cu excepţia unor prevederi specifice, cum ar fi cele privind raportarea, care aveau termene limită specifice.
Până în prezent, doar Cehia a notificat transpunerea integrală a directivei până la termenul legal.
Prin urmare, Comisia trimite acum scrisori de punere în întârziere celorlalte 26 de state membre, arată Executivul UE, care precizează că ţările au la dispoziţie două luni pentru a finaliza transpunerea directivei.
Noile norme stabilesc un obiectiv obligatoriu de a realiza o reducere globală a consumului final de energie în UE de 11,7% până în 2030 (comparativ cu proiecţiile din 2020).
Directiva impune, de asemenea, ţărilor UE să se asigure că sectorul public conduce prin exemplu, reducându-şi propriul consum final de energie cu 1,9% în fiecare an (raportat la nivelurile din 2021) şi renovând anual cel puţin 3% dintre clădirile publice.
Totodată, noile norme promovează crearea de „ghişee unice” la nivel naţional - mecanisme care oferă gratuit consiliere, îndrumare şi sprijin practic pentru măsuri de eficienţă energetică şi renovare - facilitând acest proces în special pentru gospodăriile vulnerabile şi pentru cele care locuiesc în clădirile cu cele mai slabe performanţe energetice.
Directiva modificată privind pieţele instrumentelor financiare
Comisia Europeană a trimis scrisori de punere în întârziere României şi altor 14 state, pentru netranspunerea integrală a Directivei (UE) 2024/790, care modifică Directiva din privind pieţele instrumentelor financiare, pentru a asigura coerenţa cu Regulamentul privind pieţele instrumentelor financiare (Regulamentul (UE) nr. 600/2014, „MiFIR”).
Statele membre ar fi trebuit să transpună Directiva (UE) 2024/790 în legislaţia naţională până la 29 septembrie 2025.
Directiva impune statelor membre să prevadă sancţiuni pentru încălcarea anumitor noi dispoziţii din MiFIR referitoare la sistemele de tranzacţionare consolidate, transmite Comisia.
Sistemele de tranzacţionare consolidate sunt fluxuri de date centralizate, care reunesc preţurile şi volumele instrumentelor financiare, cum ar fi acţiunile şi obligaţiunile, de la sute de locuri de tranzacţionare din toate statele membre într-un flux unic de informaţii, accesibil în mod egal pentru toată lumea.
Prin furnizarea de informaţii în timp aproape real privind condiţiile de preţ în toate locurile din UE, sistemele de raportare consolidate permit utilizatorilor, cum ar fi investitorii şi brokerii, să ia decizii mai bine informate.
Implementarea deplină a legislaţiei este esenţială pentru asigurarea lansării cu succes a sistemelor de raportare consolidate şi a aplicării fără probleme a cadrului MiFIR, arată Comisia.
România şi celelalalte state notificate acum au la dispoziţie două luni pentru a răspunde scrisorilor de punere în întârziere şi a finaliza transpunerea directivelor în cauză.
În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să treacă la următoarele etape ale procedurii de infringement - emiterea de avize motivate şi, ulterior, acţionarea statului în judecată la Curtea Europeană de Justiţie.






