Carmen Iohannis, dans pe ritmuri africane Preşedintele va sta trei zile în Tanzania şi Zanzibar

Carmen Iohannis, dans pe ritmuri africane Preşedintele va sta trei zile în Tanzania şi Zanzibar
foto: captură video Facebook

Este pericol de atentate teroriste în Tanzania, unde preşedintele Klaus Iohannis urmează să ajungă chiar în această seară. Ministerul Afacerilor Externe din România a emis o alertă şi recomandă evitarea călătoriilor neesenţiale. Între timp, şeful statului s-a bucurat de a treia sa zi în Kenya, unde a vizitat o şcoală de fete. Prima doamnă a făcut senzaţie după ce a dansat pe ritmuri africane. 

În ultima zi a vizitei oficiale în Kenya, Klaus Iohannis a mers, împreună cu prima doamnă, la un liceu de fete din Nairobi. Acolo, cei doi au fost primiţi cu bucurie, dar şi cu un dans tradiţional. Carmen Iohannis a fost invitată să danseze împreună cu fetele pe ritmuri africane şi a acceptat cu plăcere.

Klaus Iohannis nu a fost la fel de receptiv şi a refuzat invitaţia. Mai apoi, preşedintele şi prima doamnă au mers într-o sală de clasă, acolo unde le-au oferit elevelor ghiozdane.

A fost singura activitate de pe agenda preşedintelui în cea de-a treia zi petrecută în Kenya. De altfel, Administraţia Prezidenţială a anunţat vizita sa în Safari în cea de-a doua zi, abia după ce poze cu cei doi au apărut în presa din această ţară.
Klaus Iohannis va merge mai departe în Tanzania, unde va sta alte trei zile, iar acolo va vizita şi principalele atracţii turistice din Zanzibar.
Numai că în Tanzania e alertă de călătorie. Ministerul Afacerilor Externe avertizează românii să evite călătoriile neesenţiale în ţara africană. Din cauza instabilităţii politice există pericol de atentate teroriste şi proteste. MAE transmite însă că vizita preşedintelui este sigură.
Din Tanzania, România importă file de biban, ceai, tutun şi avocado, iar noi exportăm echipamente electrice, tractoare sau echipamente medicale.  Preşedintele va ajunge apoi şi în Republica Capului Verde, iar ultima oprire va fi în Senegal. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt