Cancelarul Friedrich Merz: Nu mai trăim în condiţii de pace

Cancelarul Friedrich Merz: Nu mai trăim în condiţii de pace

Nu suntem în război, dar nici în timp de pace nu mai suntem, a declarat luni cancelarul german Friedrich Merz, avertizând că lumea trece prin schimbări fundamentale, potrivit Agerpres.

În cadrul unui eveniment organizat de ziarul Rheinische Post, Merz a afirmat că ordinea internaţională bazată pe reguli este înlocuită de politica forţei brutale, adeseori fiind însoţită de forţa militară. 'Trăim într-o lume complet diferită', a spus el.

În acest context, cancelarul german şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea faţă de recentele survoluri de drone neidentificate în Danemarca şi landul Schleswig-Holstein, din nordul Germaniei. El a spus că, deşi dronele păreau neînarmate, acestea erau echipate cu tehnologie de supraveghere, având o anvergură a aripilor de până la opt metri. 'Încă nu ştim exact de unde proveneau, dar bănuiala este că veneau din Rusia', a afirmat Friedrich Merz.

Combaterea acestei ameninţări reprezintă o problemă complexă, întrucât Germania este o ţară dens populată, a explicat cancelarul Merz, adăugând că o dronă de opt metri nu poate fi pur şi simplu doborâtă în cer.

'Ar putea să se prăbuşească într-o curte, deasupra unei grădiniţe de copii, deasupra unui spital. Trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce facem', a afirmat şeful guvernului german, potrivit căruia cea mai bună abordare ar fi 'să împiedicăm aceste drone să intre în spaţiul aerian european'. 

Afla mai multe despremerzpace
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt