Un incendiu violent a cuprins o hală din Târgu Mureş. Depozitul era plin cu îmbrăcăminte şi alimente. În câteva
minute, focul a făcut scrum aproape 400 de metri pătraţi. Ore în şir s-au luptat pompierii cu flăcările. Nu ar fi făcut însă tot ce le stă în putinţă, susţin comercianţii care şi-au văzut stocurile înghiţite de pârjol. Pagubele sunt imense.
Incendiul a izbucnit puţin după ora 16. În acel moment în depozitul în care îşi ţin marfa zeci de firme nu se afla nicio persoană. Locuitorii din vecinătatea halei au fost cei care au dat alarma.
Depozitul găzduia 60 de boxe pline ochi cu marfă. De la alimente şi îmbrăcăminte, până la cosmetice şi încălţăminte. Propietarii au ajuns într-un suflet la faţa locului.
La scurt timp au ajuns şi pompierii.7 autospeciale au luat parte la misiune. Buteliile cu gaz, sticle cu alcool şi spray-uri depozitate în hală au făcut însă ca lupta lor cu flăcările să fie una extrem de dificilă.
După mai bine de 5 ore pompierii au crezut ca au reuşit să lichideze focarul. Peste noapte, însă, incendiul a reizbucnit cu şi mai mare putere. Până în zori, din imensul imobil nu a mai rămas nimic. Comercianţii sunt revoltaţi. Pierderile lor sunt imense, iar majoritatea nu aveau închieate poliţe de asigurare.
Din primele informaţii, pompierii cred că incendiul ar fi fost cauzat de un scurt circuit al unui panou electric.