Un motociclist a decedat, sâmbătă după-amiază, într-un accident care a avut loc pe o stradă din oraşul prahovean Urlaţi, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Conform sursei citate, în eveniment au fost implicate un autoturism şi o motocicletă, iar în urma impactului, motociclistul a fost declarat decedat de către echipajele medicale.
Elicopterul SMURD, care se îndrepta către locul accidentului, s-a întors la bază.
Potrivit datelor comunicate de Poliţia Prahova, ambii şoferi, atât cel al autoturismului, un bărbat de 50 de ani, cât şi motociclistul, un tânăr de 24-25 de ani, circulau dinspre comuna Iordăcheanu către ieşirea din Urlaţi.
Traficul este restricţionat, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Sursa: Agerpres