Copila, din satul Bogdăneşti, comuna Santa Mare, se afla pe treptele unui tractor, condus de tatăl ei. La un moment dat, micuţa s-a dezechilibrat şi a căzut în gol, lovindu-se cu faţa de pământ, unde a rămas, pentru câteva momente, inconştientă, scrie Monitorul de Botoşani.
Oamenii au sunat imediat la 112, iar o ambulanţă cu asistent de la Truşeşti, dar şi una cu medic de la Botoşani, au fost trimise către locul solicitării. Între timp, părinţii au urcat cu fetiţa într-o maşină, plecând în întâmpinarea ambulanţei. Copila a fost preluată în stare de conştienţă, aceasta revenindu-şi pe drum, însă cu mai multe traumatisme grave.
„Pacienta, în vârstă de 1 an şi 11 luni, era policontuzionată prin cădere de pe tractor. Prezenta un traumatism cranian, facial, contuzie toraco-abdominală”, a precizat medicul Cristian Simionescu, coordonator în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.