Accidentul a avut loc în localitatea Teaca, într-o zonă marcată cu linie continuă.
La locul solicitării au fost trimise echipaje de la Ambulanţă şi SMURD, inclusiv echipajul de terapie intensivă mobilă, în condiţiile în care două persoane au rămas încarcerate.
"Echipajele de intervenţie au găsit la locul accidentului cinci persoane, dintre care două (pasageri în acelaşi autoturism) erau încarcerate, conştiente şi cooperante. Pasagerul din dreapta faţă, în vârstă de aproximativ 56 de ani, a fost extras de paramedici şi predat echipajului de la SAJ Bistriţa-Năsăud. Conducătorul auto, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost extras de echipajul de descarcerare şi predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD. Victimele au fost stabilizate şi transportate la spital. Prezentau traumatisme toracice, însă erau stabile hemodinamic şi respirator", a transmis ISU.
Persoanele din celălalt autoturism implicat în accident, care nu prezentau traumatisme, au fost evaluate medical şi au refuzat transportul la spital.
Traficul în zonă a fost oprit pe perioada intervenţiei echipajelor de salvare.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.
Sursa: Agerpres