Karl Nehammer, în Congresul PPE: Avem nevoie de proceduri de azil rapid implementate şi să ne asigurăm că cei care se află ilegal pe teritoriul UE sunt repatriaţi / Să luptăm cu antisemitismul care este observat prea des pe străzile Europei
Clotilde Armand închide Primăria Sectorului 1: De azi nu mai avem internet, am rămas şi fără pază, din cauza banilor cheltuiti de consilierii locali ai PNL PSD, care au dat la Catedrala Mântuirii
Rareş Bogdan: Politica lui Nehammer împotriva României, Bulgariei şi împotriva migranţilor, bazată pe minciuni, a dus la o reacţie adversă a celor din Austria
Un jucător de şah terorist şi extremist. Asta l-a declarat Rusia pe fostul campion mondial de şah Garry Kasparov
Maia Sandu îi transmite lui Putin să-şi vadă de problemele interne ale Federaţiei Ruse şi să încheie războiul din Ucraina
Ciucă anunţă o victorie de etapă în dosarul Schengen: Manifestul electoral al PPE care cere aderarea cât mai curând posibil a României la Spaţiul Schengen a fost adoptat în unanimitate. Austria nu a mai votat împotrivă
Şi bulgarii au ”rotativă” guvernamentală. Premierul Nikolai Denkov a demisionat pentru a ceda poziţia colegilor din coaliţie
Preşedintele Parlamentului European, despre intrarea României în Schengen: Aseară, când am dat paşaportul la sosire, mi-am amintit că este o frustrare prin care fiecare român trece
Partidul cancelarului austriac Karl Nehammer nu vrea să accepte programul electoral al PPE, pentru că nu este de acord cu intrarea României în Schengen şi cu energia nucleară
circle-play Rareş Bogdan, la România politică: Preşedintelui Iohannis i se potriveşte cel mai bine poziţia de preşedinte al Consiliului European. România, datorită contextului internaţional pe zona de securitate, are un atuu şi un avantaj
Patronii afacerilor de pe litoral au renunţat la angajaţii străini şi caută din nou români. „Nu veneau niciodată la program”
circle-play VIDEO. Kelemen Hunor, la România politică: România trebuie să primească un portofoliu cu greutate, dar nu va fi din prima linie sigur
Ce cuprinde Manifestul electoral al PPE care urmează să fie votat la Bucureşti şi ce rol ar avea de îndeplinit R. Moldova
Nikki Haley şi-a anunţat retragerea din cursa pentru Casa Albă după înfrângerea din Super Tuesday. Trump devine oficial candidatul republicanilor la alegerile prezidenţiale din SUA
Boris Becker, mesaj pentru Halep după decizia TAS: Aminteşte-ţi mereu cine ţi-a fost alături în momentele de disperare. Abia aşteptăm să te vedem pe teren