Administraţia Prezidenţială: Klaus Iohannis îşi va încheia mandatul la termen şi nu intenţionează să demisioneze din funcţia de Preşedinte
VIDEO. Ce presupune portofoliul primit de România la Comisia Europeană. Zachmann, la Proiect de ţară: Din pixul doamnei Mînzatu vor pleca foarte mulţi bani
Explozii masive ale pagerelor în Liban. Cel puţin nouă morţi şi 2.800 de răniţi. Ambasadorul iranian la Beirut a fost rănit
Daniel Buda, despre portofoliul primit de România la UE: Cel mai slab pe care l-am avut. E nevoie de o altă abordare şi de lideri care să ştie să negocieze pentru interesul nostru naţional!
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a prezentat în şedinţa PNL proiectul de reindustrializare a României, ce va fi discutat şi în coaliţie
România obţine în premieră postul de vicepreşedinte al Comisiei Europene. Cine este Roxana Mînzatu, cea care va ocupa funcţia
USR: Marcel Ciolacu a negociat un eşec pentru România în Comisia Europeană, un portofoliu de consolare, din coada clasamentului
Mihai Tudose, reacţie la postarea lui Siegfried Mureşan: Invidie? Ignoranţă? Sau furia neputinţei. Şi de data aceasta dovedesc cât de comod le este în zona penibilului
Telefoanele mobile va fi complet interzise în şcoli, inclusiv în pauze. Ministerul Educaţiei: Ele ar trebui să fie depozitate la intrare şi să îşi preia fiecare elev telefonul la plecare
VIDEO. Incendiu în Parlamentul României după ce un bărbat a aruncat cu benzină. 300 de persoane evacuate. Suspectul, căutat de poliţie
Dacian Cioloş: Trebuie să recunosc că Guvernul a negociat bine interesul României la vârful Comisiei Europene