Un preot de la muntele Athos a vrut să împuşte o pisică din răzbunare, dar a rănit grav un român

Un preot de la muntele Athos a vrut să împuşte o pisică din răzbunare, dar a rănit grav un român
foto: Pixabay

Un preot de la Muntele Athos a tras  cu puşca după o pisică şi a nimerit un român. Bărbatul de 51 de ani, care lucra la un schit, este acum la un spital din Salonic - el fost împuşcat în picior şi este în stare gravă. Riscul e să-i fie amputate ambele picioare. Omul povesteşte că prelatul l-ar fi presat, apoi, să spună poliţiei că a fost un accident de vânătoare.

Românul de 51 de ani este din comuna botoşăneană Tudora. Era muncitor necalificat şi lucra de aproape doi ani la un schit de pe Muntele Athos, chiar lângă chilia unui preot român. Deranjat că o pisică nu a vrut să mănânce bucata de pâine pe care i-a dat-o, preotul a pus mâna pe puşcă şi a tras după animal. Fără să ţină cont de faptul că românul se afla în apropiere.

Chiar preotul a fost cel care a sunat, în cele din urmă,  la ambulanţă. Înainte, însă, a încercat să îl convingă pe bărbat  să spună poliţiştilor că totul a fost un accident de vânătoare .Bărbatul de 51 de ani a fost transportat, în stare gravă, la spitalul din Salonic. Într-o înregistrare făcută publică de familia victimei se arată că preotul le-a promis rudelor că va avea grijă de el.

Odată ajuns la spital, însă, nici urmă de faţa bisericească.Rudele au cerut ajutorul Consulatului Român din Salonic.Într-un comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe se arată că:

"Cetăţeanul român a fost supus unor intervenţii medicale specifice într-o unitate medicală din zonă, iar o anchetă cu privire la circumstanţele producerii incidentului este în desfăşurare"

Din cauza rănilor, bărbatul riscă, însă,  să rămână cu ambele picioare amputate. Familia victimei cere să se facă dreptate. 

Echipa PrimaTV a încercat să obţină un punct de vedere şi de la preotul Caliopi, însă nu a putut fi contactat.

Afla mai multe despreromanimpuscatathospreot român
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt