Nicuşor Dan, discuţie cu preşedintele Azerbaidjanului. Planul celor doi lideri pentru cooperarea energetică

Nicuşor Dan, discuţie cu preşedintele Azerbaidjanului. Planul celor doi lideri pentru cooperarea energetică

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a discutat joi, la Dublin, cu omologul său din Azerbaidjan, Ilham Aliyev, despre extinderea relaţiilor bilaterale şi consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state. Între subiectele abordate s-au numărat cooperarea energetică şi dezvoltarea proiectelor de conectivitate, considerate importante atât pentru România, cât şi pentru securitatea energetică a Europei.
Întâlnirea a avut loc în capitala Irlandei, unde cei doi lideri au analizat oportunităţile de aprofundare a colaborării în sectoare strategice. Nicuşor Dan a făcut publică discuţia printr-o postare pe Facebook, în care a prezentat principalele teme abordate.
„Am discutat astăzi la Dublin cu Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, despre consolidarea Parteneriatului Strategic dintre ţările noastre şi dezvoltarea cooperării în domenii esenţiale, precum energia şi conectivitatea”, a transmis şeful statului, potrivit News.ro. 
Preşedintele României a subliniat importanţa relaţiei cu Azerbaidjanul, ţară care reprezintă un partener relevant în eforturile de diversificare a surselor şi rutelor de aprovizionare cu energie. În contextul preocupărilor europene privind securitatea energetică, colaborarea dintre Bucureşti şi Baku poate contribui la dezvoltarea unor alternative şi la consolidarea legăturilor dintre regiunile învecinate.
Un punct important al discuţiilor l-au reprezentat proiectele de infrastructură care urmăresc să conecteze zona Mării Caspice de cea a Mării Negre. Aceste iniţiative pot facilita transportul resurselor energetice şi pot crea noi oportunităţi economice pentru statele implicate.
„Proiectele care conectează Marea Caspică de Marea Neagră oferă oportunităţi importante de cooperare, cu beneficii atât pentru ţările noastre, cât şi pentru întreaga regiune”, a mai precizat Nicuşor Dan.
Cooperarea energetică dintre România şi Azerbaidjan face parte dintr-un cadru mai amplu de consolidare a relaţiilor economice şi strategice. Dezvoltarea infrastructurii de transport şi a proiectelor comune de conectivitate ar putea contribui la creşterea rolului României în regiunea Mării Negre şi la întărirea securităţii energetice europene.

Afla mai multe desprenicusor danazerbaidjanenergie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI