Sorana Cîrstea a abordat în meciul de pe Margaret Court Arena un stil de tenis rapid, riscant, cu gândul de a încheia repede punctele. A fost ofensivă, a făcut pasul către fileu şi a căutat mai mereu reverul adversarei. Tactica a fost falimentară, întâi pentru că românca a greşit mult, mai ales cu reverul, apoi pentru că, la rândul ei, stângacea Vondrousova nu prea a ratat cu backhand-ul.
Sportiva cehă a jucat în nota sa obişnuită, cu servicii foarte bine plasate, cu retururi aprige şi cu o defensivă solidă, care se poate transforma oricând în contraatac. Vondrousova a acceptat tenisul rapid, dar a răspuns cu precizie în lovituri. Ea a adus-o pe Cîrstea la fileu cu scurte, apoi a pasat-o şi lobat-o cu uşurinţă.
Primul set a fost echilibrat până la 2-2, scor de la care Cîrstea i-a făcut cadou rivalei trei ghemuri, dintre care două break-uri. La 2-5, jucătoarea din Târgovişte a avut ea prima minge de break, pe care a ratat-o, apoi finalista ediţiei 2019 a French Open a încheiat setul, cu 6-2, după 28 de minute.