PACIENŢI TRATAŢI PE HOLURI MEDICINĂ CA ÎN VREME DE RĂZBOI

PACIENŢI TRATAŢI PE HOLURI MEDICINĂ CA ÎN VREME DE RĂZBOI

Paturi pe holuri, pacienţi cu tubul de oxigen lângă ei şi medici care nu mai fac faţă numărului mare de bolnavi.  Aşa arată zilele acestea spitalul Matei Balş din Capitală. Situaţia este dramatică şi, din păcate, de multe ori transferul pe secţia de terapie intensivă echivalează cu o condamnare la moarte. Rata de supravieţuire în secţiile de ATI din marile spitale din România variază între 5 şi 25 la sută.

Holurile de la Matei Balş, cel mai mare spital din România în care sunt trataţi bolnavii de COVID, sunt parcă desprinse din filmările din spitalele aflate într-o zonă de conflict . Pacienţii sunt trataţi în paturi de campanie şi primesc oxigen aşezaţi pe scaune. Practic, secţia de terapie intensivă s-a mutat pe culoarele de acces.

Situaţia este similară în multe dintre centrele medicale din întreaga ţară. Scenariul este pretutindeni acelaşi. Pacienţi mulţi, paturi puţine. Iar această realitate se traduce într-un număr uriaş de decese.

Potrivit datelor oficiale furnizate de spitalele din Bucureşti, Timişoara, Arad şi Cluj Napoca, doar între 5 şi 25 la sută dintre bolnavii de COVID care ajung să fie intubaţi pe o secţie de terapie intensivă apucă să mai iasă pe picioarele lor pe poarta spitalului. La polul opus, în Norvegia, rata de supravieţuire este de 80 la sută

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt