Valul 5 al pandemiei se va face simţit în România de săptămâna viitoare, avertizează specialiştii. Potrivit estimărilor, am putea ajunge la peste 20.000 cazuri pe zi în luna februarie, iar printre cei vulnerabili vor fi, spre deosebire de alte valuri, copiii, au explicat la Digi24 cercetătorul Octavian Jurma şi medicul Marius Geantă, cofondator al Centrului pentru Inovaţie în Medicină.
Teama de izbucnirea unui nou val al pandemiei este alimentată de cifrele privind infectările. Numărul s-a dublat în România de la o zi la alta şi, mai grav, a crescut şi cel al deceselor. Astfel, România a revenit la peste o mie de infectări în 24 de ore, după aproape trei săptămâni în care acest prag nu a mai fost atins. Sunt din nou cifre îngrijorătoare şi în privinţa deceselor - 67 este bilanţul anunţat marţi de autorităţi.