Directoarea ITM Buzău Tatiana Gherase a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă după ce vreme de mai multe săptămâni s-a luptat cu o formă agresivă a virusului SARS-CoV-2. Directoarea ITM Buzău avea 59 de ani şi se infectase cu virusul la locul de muncă unde a fost declarat focar de Covid-19 în urmă cu câteva săptămâni.
Tatiana Gherase a fost internată în Spiutalul Judeţean de Urgenţă Buzău şi la scurt timp de la internare a fost transferată pe secţia ATI în ultimele zile ea respirând doar cu ajutorul aparatelor.
Ea lucra de mai mulţi ani în cadrul ITM Buzău şi a preluat prima data conducerea instituţiei în anul 2018, după pensionarea Ceciliei Manolescu.