Numărul ţărilor care înregistează infectări cu noua tulpină Omicron este în creştere, anunţă Centrul European de Prevenire şi Controlul Bolilor. La nivel global sunt 352 de cazuri în 27 de ţări. ECDC avertizează că Omicron ar putea deveni varianta dominantă în UE în următoarele luni.
„Datele preliminare sugerează un avantaj substanţial” al noii variante Omicron asupra variantei Delta, în prezent dominantă, iar modelele matematice arată că „Omicron ar putea provoca mai mult de jumătate din infecţiile cauzate de coronavirusul SARS-CoV-2 în UE în lunile următoare”, arată ECDC într-un comunicat.
Până acum au fost confirmate circa 70 de cazuri în 13 ţări membre UE.
ECDC precizează că există în continuare numeroase incertitudini în privinţa noii tulpini şi că viteza cu care Omicron ar putea deveni dominantă depinde de avantajul noii variante asupra celor precedente, precum şi de amploarea infectărilo cu COVID-19, potrivit comunicatului citat de Agerpres.