Un bar şi o sală de jocuri, afectate de un incendiu

Un bar şi o sală de jocuri, afectate de un incendiu

Un bar şi o sală de jocuri din municipiul Tulcea au fost afectate de un incendiu izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, din cauza unui scurtcircuit generat cel mai probabil de un cablu defect, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.

Pentru stingerea flăcărilor au intervenit militarii Detaşamentului de Pompieri din Tulcea cu trei autospeciale, la sosirea echipajelor incendiul manifestându-se la nivelul acoperişului a două construcţii, cu pericol de propagare la clădirile învecinate.

"În urma evenimentului au ars aproximativ 10 metri pătraţi din acoperişul barului, un perete lateral şi o canapea. De asemenea, au ars circa cinci metri pătraţi din acoperişul celuilalt spaţiu comercial (sală de jocuri), izolaţia unui perete exterior, o mochetă în suprafaţă de cinci metri pătraţi şi a fost afectat un seif metalic pe o suprafaţă de 10%", a anunţat ISU Delta.

Potrivit sursei, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric, generat de un cablu electric defect. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt