Un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane s-a produs luni dimineaţă pe DJ 101, în oraşul Fierbinţi Târg, informează IPJ Ialomiţa.
"Din cercetări a reieşit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 27 de ani, din judeţul Buzău, conducea un ansamblu de vehicule pe DJ 101, ar fi acroşat un biciclist ce se deplasa pe acelaşi sens de mers. În urma producerii accidentului rutier a rezultat decesul biciclistului, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din oraşul Fierbinţi Târg", se arată într-un comunicat al IPJ Ialomiţa.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare negativă.
În continuare se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă.
agerpres.ro