Două persoane au decedat într-un accident de circulaţie care a avut loc pe DN 6, în cursul nopţii de duminică spre luni, la ieşire din localitatea Căvăran, între Caransebeş şi Lugoj, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.
Potrivit primelor cercetări, accidentul s-a produs după ce maşina în care se aflau victimele, un bărbat şi o femeie, a intrat în coliziune lateral dreapta cu un autoturism care circula din sens opus.
"În timp ce un bărbat de 45 de ani, din Turnu Ruieni, conducea un autoturism din direcţia Lugoj către Caransebeş, pe un sector de drum în aliniament şi în condiţii de carosabil umed, a intrat în coliziune lateral dreapta cu autoturismul care circula din sens opus, condus de un bărbat de 51 de ani din Timişoara. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto de 45 de ani şi al pasagerei dreapta faţă din acelaşi autoturism", au precizat reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.
Conducătorul auto de 51 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că nu consumase alcool.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
agerpres.ro