Cinci oraşe din România, în topul celor mai sigure din lume

Cinci oraşe din România, în topul celor mai sigure din lume

România se poate mândri cu cinci oraşe considerate, în întreaga lume, ca fiind cele mai sigure pentru localnici şi pentru turişti. Alături de Abu Dhabi, aflat pe primul loc, Clujul, Timişoara, Braşov, Bucureşti şi Iaşi apar şi ele în topul celor mai sigure 100 de oraşe din întreaga lume. Am încercat şi noi să vedem cat de mult am evoluat şi i-am supus pe câţiva oameni din două mari oraşe la un test al bunului simţ.

Cluj Napoca se află în primele 50 de locuri în topul celor mai sigure oraşe din lume. Iar experimentul social realizat de echipa PrimaTV arată că îşi merită locul în clasament. Clujul se află în top mai sus chiar decât capitala Japoniei sau oraşul finlandez Tampere.

Timisoara, capitala Banatului, este pe locul 30 al celor mai sigure oraşe din toată lumea, şi pe locul 2 în România. Statisticile poliţiei pe 2022 arată că în Timiş au avut loc aproape 3000 de furturi, adică o medie de opt pe zi. S-au înregistrat 28 de tâlhării, ceea ce înseamnă cam două pe lună. Iar în ce priveşte cele mai grave infracţiuni, cele de omor, anul trecut au avut loc doar trei asemenea fapte.

Vigilenţa timişorenilor a fost probată inclusiv acum câteva săptămâni, când un laptop lăsat în faţa unei clădiri a alertat trupele antitero ale SRI, Jandarmeriei şi Poliţiei. De altfel, nu puţine au fost cazurile când genţi sau sacoşe uitate în diverse zone din oraş au dus la desfăşurarea rapidă a unui impresionant dispozitiv de interventie.

Şi braşovenii au intrat topul oraşelor sigure. Ei se afla pe locul 54. Bucureştiul este pe locul 67, iar ieşenii pe 84.
În realizarea acestui top au contat mult răspunsurile celor intervievaţi, dar şi cifrele referitoare la numărul de infracţiuni oferite de autorităţi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt