Arborii din pădurile României ar putea fi supravegheaţi cu cipuri sau cu camere video inteligente

Arborii din pădurile României ar putea fi supravegheaţi cu cipuri sau cu camere video inteligente

România ar putea folosi tehnologii moderne pentru a reduce furtul de lemn din pădurile ţării. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, spune că protecţia pădurilor va fi finanţată prin PNRR. Vor fi de asemenea alocaţi bani pentru plantarea de păduri noi.

„Sunt două linii de finanţare. În primul rând, o linie de finanţare de protecţie a pădurilor actuale. Şi aici dl ministru al Mediului a avut o idee foarte bună. Trebuie să trecem de la tăierea directă de către companii – unde se fraudează mult în România este faptul că ai o licenţă de tăiere, pe care zici că tai 10 metri cubi, te duci şi tăi 30 şi nu te verifică nimeni de fapt. Asta e cheia de boltă a furtului de lemn în România. Când spun că nu te verifică nimeni e o complicitate. Sau când se fac verificări, sunt bătuţi sau ameninţaţi oamenii ăia”, a spus Ghinea la Digi24.

„Dacă noi am schimba şi Romsilva ar avea depozite de lemn şi companiile care au nevoie de lemn să-l prelucreze iau doar din depozite, pe o bursă a lemnului transparentă, se rezolvă problema. Plus metode digitale moderne de trasare a lemnului, care pot fi diverse. Există tehnologie în care bagi un cip în fiecare arbore şi apoi vezi pe unde se mişcă. Există această tehnologie şi nu este foarte scumpă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt