Un accident soldat cu decesul şoferului unui autoturism, în care se mai aflau un adult şi doi copii, s-a petrecut miercuri dimineaţă, pe DN 21A, între Ţăndărei şi Bărăganu, informează ISU Ialomiţa.
Potrivit sursei citate, a fost anunţat prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112 un accident rutier pe DN 21A, în care a fost implicat un autoturism, în care se aflau patru persoane, doi adulţi şi doi copii de 4, respectiv 5 ani.
"La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două echipaje din cadrul Gărzii de intervenţie Ţăndărei, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, în sprijin şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa. Din păcate, şoferul autoturismului, în vârstă de aproximativ 71 de ani, prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarat decedat de către echipajul SAJ de la locul intervenţiei. Celelalte victime implicate în accident au fost monitorizate de către echipajele medicale la locul evenimentului, ulterior acestea refuzând transportul la spital", se arată într-un comunicat de presă al ISU Ialomiţa.
agerpres.ro