La 9 mai este sărbătorită în România Ziua tatălui, fiind marcată, conform legii, în cea de-a doua duminică a lunii mai.
Pentru marcarea acestei zile, iniţiativa a aparţinut Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) şi unui grup de şapte parlamentari români, ''preocupaţi de susţinerea familiei, de protejarea drepturilor copilului şi de întărirea rolului fiecărui părinte în creşterea şi educarea propriului copil'', potrivit www.cdep.ro. Cele două zile, atât cea dedicată tatălui, cât şi cea pentru celebrarea mamei, au fost instituite avându-se în vedere şi sărbătorirea la 15 mai a Zilei internaţionale a familiilor (marcată sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite).
Propunerea legislativă - Legea nr. 319/2009 - pentru instituirea Zilei tatălui şi a Zilei Mamei a fost adoptată de Senat la 9 iunie 2009 şi de Camera Deputaţilor la 29 septembrie 2009. A fost promulgată la 13 octombrie 2009. Prin instituirea Zilei tatălui, este evidenţiat rolul jucat de tată în viaţa copilului său, în familie, dar şi în societate. Marcarea distinctă a Zilei tatălui şi a Zilei mamei ajută la recunoaşterea contribuţiei individuale a fiecăruia dintre ei la viaţa de familie şi la construirea societăţii în general, confirmând egalitatea în drepturi a celor doi părinţi, şi promovând, deopotrivă, modele pozitive în societate.
Pe mapamond, Ziua tatălui este sărbătorită la date diferite, fără să existe o tradiţie bine conturată în jurul unei date anume. Ziua tatălui recunoscută oficial variază de la ţară la ţară, conform www.timeanddate.com. În Canada, Marea Britanie şi SUA este marcată în cea de-a treia duminică a lunii iunie; în Australia şi Noua Zeelandă - în prima duminică din septembrie; în Brazilia - în cea de-a doua duminică din luna august. Fiind o sărbătoare relativ recentă, tradiţiile privind celebrarea ei diferă nu doar de la o ţară la alta, ci şi de la o comunitate la alta sau chiar de la o familie la alta.
Sursa: Agerpres