ANAF îi cere lui Iohannis plata pentru folosirea imobilului din centrul Sibiului

ANAF îi cere lui Iohannis plata pentru folosirea imobilului din centrul Sibiului

Agenţia Naţională de Administrarea Fiscală a solicitat soţilor Iohannis eliberarea imobilului situat în Sibiu, str. N. Bălcescu nr. 29, precum şi plata voluntară a sumelor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, aferente perioadei 1999 - 2015, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu aplicarea dobânzii legale.

'Cu privire la recuperarea sumelor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului situat în Sibiu, str. N. Bălcescu nr. 29, în cotă de 1/2, organul fiscal a emis şi comunicat notificare către foştii proprietari prin care le-a solicitat acestora eliberarea imobilului sus-menţionat în vederea intrării în posesie, precum şi plata voluntară a sumelor aferente perioadei 1999 - 2015, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu aplicarea dobânzii legale', se menţionează într-un răspuns transmis de ANAF, la solicitarea AGERPRES.

În ceea ce priveşte informaţiile privind natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale, natura, sursa şi cuantumul veniturilor, natura, sursa şi valoarea bunurilor, ANAF precizează că acestea sunt protejate de secretul fiscal, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi nu pot fi comunicate.

În septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv recursul declarat de Rodica Baştea, cea de la care familia Iohannis a cumpărat o parte dintr-un imobil din Sibiu, dosarul vizând dreptul de proprietate al casei.

După mai multe cicluri procesuale, în mai 2014, Tribunalul Braşov, printre alte măsuri dispuse în acest dosar, anulase contractul de vânzare-cumpărare în cazul imobilului din Sibiu 'încheiat între pârâţii Baştea Ioan - decedat, moştenitor fiind Baştea Rodica, în calitate de vânzător, şi Iohannis Carmen Georgeta şi Iohannis Klaus Werner, în calitate de cumpărători', potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei. 

Afla mai multe despreanafiohannis
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt