Emanoil Teodorescu, profesor de origine română care predă la Universitatea York din Canada, a fost suspendat după ce şi-a atras critici pe reţelele sociale, refuzând să amâne examenul unui student care ceruse acest lucru pentru că se afla în Myanmar, ţară afectată în ultima perioadă de o lovitură de stat şi de proteste reprimate violent.
Schimbul de e-mailuri dintre profesorul de matematică şi studentul său a ajuns pe reţelele de socializare, stârnind numeroase critici. „Tocmai am aflat că de mâine toate datele mobile, WIFI şi serviciile de internet vor fi întrerupte. Prin urmare, va exista o întrerupere totală a comunicaţiilor”, i-a transmis studentul din Myanmar profesorului Theodorescu. „Nu există amânare. Se transferă la examenul final. E ultima şansă, semn rău”, i-a răspuns Theodorescu elevului. „Chiar şi internetul a căzut odată cu Covid-19?”, a continuat să întrebe profesorul.