Perspectiva ca elevul să-şi poată spune în mod oficial părerea despre cum predă un profesor şi cum interacţionează acesta cu elevii lui îi îngrozeşte pe foarte mulţi profesori care pe grupurile de socializare deja îşi exprimă nemulţumirea. Elevii, în schimb, văd totul ca pe un bun prilej de a începe o comunicare eficientă.
Un ordin adoptat de ministrul Educaţiei şi care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial dă elevilor posibilitatea ca semestrial să-şi poată spune opinia cu privire la interacţiunea cu profesorii lor prin intermediul unui chestionar de feedback.