Cum începe şcoala în septembrie. Pragurile de la care elevii vor face şcoală online ar putea fi modificate

Cum începe şcoala în septembrie. Pragurile de la care elevii vor face şcoală online ar putea fi modificate

Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a reconfirmat joi seara, la Digi24, că şcoala va începe cu prezenţă fizică, în data de 13 septembrie, dar nu exclude, totuşi, ca scenariile de anul trecut - roşu, galben şi verde - să intre din nou în vigoare, dacă valul 4 va fi unul de amploare. Ar putea fi, însă, modificate criteriile sau pragurile care stabilesc dacă elevii vor face ore online sau vor sta în bănci, la şcoală.

Din 13 septembrie, orele se vor face „cu prezenţă fizică. Asta este decizia la acest moment. Suntem obligaţi, însă, să luăm în calcul, posibilitatea de rezervă, în cazul total nedorit - o situaţie în care eu personal am dreptul să nu cred, având în vedere că în şcoli se respectă regulile mai riguros decât în multe alte medii, având în vedere procentul celor vaccinaţi din şcoli, având în vedere respectarea regulilor - am dreptul să cred că vom începe şcoala cu prezenţă fizică, fără niciun fel de scenarii. Elevii care au contraindicaţii medicale sau care prezintă simptome vor sta în continuare acasă, şcoala fiind obligată, în continuare, să le asigure accesul la procesul de învăţare în sistem online. Dar pentru toţi ceilalţi elevi, şcoală cu prezenţă fizică”,  a precizat Sorin Cîmpeanu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt