Regularizările umflă facturile

Regularizările umflă facturile

Facturile uriaşe la energie sunt reclamate tot mai des de mulţi consumatori. Ca atare, la începutul şedinţei de Guvern de astăzi, premierul Ciucă a anunţat că ANRE şi ANPC au început controale şi să aplică amenzi.

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare a declarat aseară, într-un interviu tv, că în cazul facturilor contestate, obligaţia de plată se suspendă până la primirea unui răspuns de la furnizor, termenul legal pentru această comunicare fiind de 15 zile.

Invitat la FOCUS, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, susţine că ,,suntem în această situaţie pentru că se fac citiri după un interval mare de timp când, în special din cauza faptului că nu s-a putut intra în apartamentele oamenilor, în curţile oamenilor, nu au fost făcute citiri ale contoarelor."

Referitor la anunţul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei că a aplicat amenzi în valoare de 15 milioane de lei, dar şi al Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului care susţine că a început controalele, Dumitru Chisăliţă a mai spus că ,,este o oarecare liniştire a oamenilor că există un vinovat şi că acesta este pedepsit. Însă, din păcate, oameni rămân să plătească în continuare facturile mari pe care le vor plăti de acum încolo. Unii dintre ei, nu vorbesc de toţi, căci alţii vor plăti facturi precum cele de anul anterior".


Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt