Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri dimineaţa prognoza meteo pentru intervalul 22 martie - 19 aprilie. Astfel, în următoarele patru săptămâni, meteorologii estimează că vremea va ajunge la temperaturi normale pentru perioada calendaristică. Valorile termice se vor mai păstra scăzute doar în prima parte a intervalului, apoi se va încălzi, iar primăvara îşi va intra şi ea în drepturi.
Săptămâna 22 – 29 martie
Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele centrale şi la munte. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice şi sudestice, dar şi deficitar în vest, nord-vest şi centru, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Cum va fi vremea în luna aprilie
Săptămâna 29 martie – 5 aprilie Pentru sfârşitul lunii martie şi început de aprilie, meterologii estimează că temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zona Carpaţilor Meridionali.
Săptămâna 5 – 12 aprilie Pentru cea de-a treia săptămână a intervalului menţionat, ANM precizează că temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, posibil uşor mai coborâte în sud, sud-est şi la munte. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu o tendinţă uşor deficitară, mai ales la munte.