Tineri agresaţi într-o parcare din Orăştie după ce au reclamat un transport suspect de lemne

Tineri agresaţi într-o parcare din Orăştie după ce au reclamat un transport suspect de lemne

Poliţiştii au intervenit, marţi seara, în ajutorul unui tânăr de 25 de ani, care în timp ce se afla împreună cu un prieten de-al său, de 19 ani, într-o parcare din Orăştie, a fost agresat de persoane necunoscute. Acestea i-au spart luneta maşinii şi l-au lovit pe cel care îl însoţea. „Din declaraţiile celor doi tineri, se pare că înainte de comiterea agresiunii, unul dintre aceştia s-ar fi exprimat cu privire la existenţa în incinta parcării respective a unui posibil transport ilegal de material lemnos. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au efectuat verificări şi cu privire la legalitatea transportului de material lemnos indicat de tineri, stabilind că acesta se desfăşoară cu respectarea prevederilor legale în vigoare (transportul fiind înregistrat în aplicaţia electronică dedicată verificării acestor activităţi - SUMAL 2.0)”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Autorii nu au fost identificaţi, însă poliţiştii face cercetări pentru distrugere şi loviri sau alte violenţe.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt