Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa efectuează cercetări legate de moartea solistului de muzică populară Petrică Mîţu Stoian, la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, pe rol fiind înregistrat, luni, un dosar penal având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă.
"În cauză se efectuează cercetări privind stabilirea împrejurărilor în care a decedat persoana vătămată Mîţu Petre, la data de 6.11.2021, în cadrul Secţiei de terapie intensivă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, remis AGERPRES.
Reprezentanţii spitalului din Reşiţa au transmis, luni, către IPJ Caraş-Severin o informare despre decesul solistului de muzică populară, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale sesizându-se din oficiu despre acest caz.
"Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost informaţi de către reprezentanţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa despre decesul unui bărbat de 61 de ani, internat la unitatea medicală. În urma informării, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi continuă cercetările sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa", a transmis IPJ Caraş-Severin.
În cauză, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului.
agerpres.ro