Portul Constanţa, blocat de TIR-uri

Portul Constanţa, blocat de TIR-uri

Portul Constanţa e blocat de TIR-urile încărcate cu cereale din România şi din Ucraina. Sunt cozi pe kilometri întregi, iar şoferii stau şi câte o zi întreagă pe marginea autostrăzii. Recolta românească a venit deodată cu cea din Ucraina şi, cum ambele trebuie descărcate, în port e mai aglomerat ca oricând. România a raportat un record istoric al traficului de mărfuri din porturile maritime româneşti, în 2022. Cerealele, sunt pe primul loc.

În ultimii 10 ani portul Constanţa a devenit cel mai mare port de cereale din întreaga Europă. Iar războiul din Ucraina a transformat Portul Constanţa într-un obiectiv strategic la nivel mondial. Sute de camioane, încărcate cu cereale, se întind pe cozi şi de peste cinci kilometri pe autostrada A4. Şoferii stau cu orele pe banda de urgenţă până apucă să intre în Portul Constanţa.

Anual, România exportă între 20 şi 24 de milioane de tone de cereale prin portul Constanţa, nu doar de la noi, ci şi din Serbia şi Ungaria. Ucraina a venit cu un surplus de circa 600 de mii de tone pe lună.

Traficul total de mărfuri în porturile maritime româneşti a înregistrat 75,55 milioane tone în anul 2022, o creştere de 12% faţă de 2021, fiind cel mai mare trafic de mărfuri din istoria porturilor maritime româneşti. În traficul total, cerealele reprezintă 31,7%, urmate de petrol brut - 12,57%, articole diverse - 10,4%, produse petroliere - 9,6%, minereuri de fier, deşeuri de fier - 9,26%.

Exportul mărfurilor din Ucraina a totalizat, de la începutul războiului, 12 milioane tone, care au ridicat cifrele de trafic din porturile româneşti. Şi nu doar cerealele au ieşit prin Constanţa. O creştere masiva se înregistrează şi în cazul containerelor 8 miilioane de tone în 2022, faţă de 6 milioane în 2021.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt