Gripa aviară face dezastru în ferme

Gripa aviară face dezastru în ferme

Peste 200.000 de curcani au fost omorâţi în ultimele zile la Codlea, într-una dintre cele mai mai ferme de păsări din ţară. Din păcate, urmează alte câteva sute de mii de sacrificări. Zona e caraniată pe o rază de 10 kilometri . Resturile curcanilor au fost puse într-o groapă special amenajată, iar terenul respectiv nu va putea fi folosit ca teren agricol pentru cel puţin cinci ani.

Mai multe buldoexacavtoare au săpat o groapă imensă în care au fost îngropate sutele de mii de curcani sacrificaţi din cauza virusului. Iniţial, focarul a pornit de la una dintre fermele din cadrul platformei zootehnice din Codlea, însă s-a extins rapid şi la altele.

Datele anchetei au arătat că cele trei ferme la care s-a extins focarul folosec în comun atât personalul cât şi mijloacele de transport pentru furaje, dar şi cele pentru colectarea cadavrelor. Pe lângă cei peste 200.000 de curcani deja sacrificaţi, vor mai urma şi alte sute de mii.

Autorităţile au carantinat deja zona pe o rază de aproximativ 10 km pentru decontaminare. Pagubele provocate de răspândirea gripei aviare în cele trei ferme se ridică la câteva milioane de lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt