Greva din învăţământ le dă peste cap calculele guvernanţilor şi aduce tensiuni în coaliţia aflată în pragul rotativei guvernamentale

Greva din învăţământ le dă peste cap calculele guvernanţilor şi aduce tensiuni în coaliţia aflată în pragul rotativei guvernamentale

Partidele din coaliţie dau din colţ în colţ pe măsură ce se apropie rotativa guvernamentală, învăţământul românesc este paralizat de greva personalului din educaţie, iar reformarea pensiilor speciale e departe de a avea vreo soluţie.

„Promisiunea stabilităţii politice este promisiunea noastră câtre români. Continuitatea este prioritatea noastră în asemenea condiţii. Nu vedem niciun fel de problemă ca ţara şi coaliţia să meargă înainte”, a declarat, la Prima News, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.

“Am avut crize mult mai mari decât cea din momentul de faţă din zona învăţământului. Există soluţii, astăzi Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei şi cel al Fondurilor Europene au început deja demersurile să rezolvăm această problemă şi vă spun sincer că nu vedem niciun fel de problemă ca această ţară şi această coaliţie să meargă înainte. Trebuie să avem continuitate în lucrurile bune pe care le-am făcut până acum, în lucrurile bune pe care le-am făcut până acum, trebuie să avem continuite în tot ce am angajat şi am onorat până în momentul de faţă. Este absolut vital să continuăm şi discuţiile din cadrul coaliţiei privind agenda de guvernare, privind programul de guvernare pe ni-l dorim a fi îmbunătăţit şi să ne onorăm toate angajamentele în faţa românilor. Ce contează în momentul de faţă este stabilitatea şi buna guvernare, mai puţin decontul politic, cine pierde şi cine câştigă. Modalitatea în care se realizează această colaborare, această rotativă, inclusiv negocierea viitoarelor funcţii în guvern se pot iniţia foarte, foarte rapid. Suntem siguri că există voinţă politică, atât din partea noastră, a liberalilor şi credem că şi din partea social-democrată şi credem că interesul general este pus înaintea oricăror funcţii politice sau altor interese”, a completat Ionuţ Stroe.

În acelaşi timp, Lucian Pătraşcu, preşedintele PSD Braşov, a subliniat că, în acest moment „prioritatea tuturor decidenţilor trebuie să fie rezolvarea revendicărilor şi reforma pensiilor speciale. Până la rezolvarea acestor probleme, orice negocieri privind componenţa cabinetului nu mai sunt prioritare”.

Analistul politic Adrian Zăbavă a susţinut ideea că liderul PSD, Marcel Ciolacu a spus public că nu va deveni premier până când nu se rezolvă problema din educaţie şi problema pensiilor speciale.

„El vrea să îşi asume paternitatea rezolvării acestor probleme şi le readuce în spaţiul public”, a adăugat Zăbavă.

Opoziţia este sceptică în ceea ce priveşte rezolvarea problemei din Educaţie de pe o zi pe alta.

„Guvernanţii nu au rezultate nici la bună guvernare, nici la stabilitate. Această grevă era un moment aşteptat de toată lumea. E o situaţie care nu se poate rezolva cu vouchere şi bonusuri aşa cum s-a tot încercat până acum în situaţii similare. Mă aştept ca şi România educată să fie un alt proiect eşuat al preşedintelui are, din păcate, a fost profesor. Până la urmă, Klaus Iohannis a ţintut peste 20 de ani o catedră blocată, doar ca să aibă bani şi de acolo”, a declarat Simona Spătaru, senator USR.

Afla mai multe despreeducatiegrevaprofesorirotativa
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt