Ghidurile pentru lansarea apelurilor de proiecte ale PNRR vor fi realizate de ministerele care le implementează

Ghidurile pentru lansarea apelurilor de proiecte ale PNRR vor fi realizate de ministerele care le implementează

Ghidurile pentru lansarea apelurilor de proiecte ale Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă vor fi realizate de ministerele de linie responsabile de implementarea reformelor, iar Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) le va acorda asistenţă, a declarat, vineri, directorul Direcţiei Generale Management Mecanism de Redresare şi Rezilienţă din MIPE, Ramona Moldovan, într-o dezbatere despre implementarea PNRR.

Ulterior, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va aviza ghidurile pentru lansarea apelurilor de proiecte, a adăugat ea.

Potrivit unui comunicat al MIPE, Ramona Moldovan a explicat că în PNRR sunt alocate fonduri pentru întărirea capacităţii administrative, pentru cooptarea resurselor umane şi expertizei necesare pentru realizarea strategiilor şi ghidurilor pentru lansarea apelurilor.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a organizat vineri o dezbatere publică pe marginea proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de gestionare a fondurilor europene, în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.

În cadrul dezbaterii, participanţii au prezentat diferite puncte de vedere pe marginea proiectului de act normativ sau au cerut detalii referitoare la implementarea PNRR.

Obiectivul dezbaterii a fost preluarea de recomandări de la toate persoanele şi organizaţiile interesate de proiectul de act normativ, se menţionează în comunicatul MIPE.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt