Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă joi că urmează să efectueze o vizită oficială în China - în mai -, în contextul în care Occidentul este îngrijorat de un parteneriat tot mai puternic între cele două puteri, relatează news.ro.
”Vizita este prevăzută în mai”, a anunţat Vladimir Putin într-o reuniune telvizată cu reprezentanţi ai patronatului rus.
Aceasta ar urma să fie prima vizită în străinătate după realegerea în martie a lui Vladimir Putin.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a efectuat o vizită oficială în China la începutul lui aprilie.
Preşedintele chinez Xi Jinping a promis atunci să consolideze cooperarea cu Moscova, spre marea nemulţumire a Occidentului, care încearcă de luni de zile să exercite presiuni asupra Beijingului în acest dosar.