Retailerul online chinez Temu va fi investigat pentru posibile încălcări ale reglementărilor privind prevenirea vânzării de produse ilegale, au declarat marţi autorităţile europene de reglementare în domeniul tehnologiei, iar această anchetă ar putea aduce amenzi semnificative pentru companie, transmite Reuters.
Investigaţia UE se va concentra şi pe designul potenţial adictiv al platformei Temu, inclusiv pe programele de recompensare asemănătoare jocurilor şi pe sistemele de recomandare a achiziţiilor. Comisia Europeană a lansat această investigaţie sub incidenţa Digital Services Act (DSA), care impune platformelor online foarte mari, precum Temu, să ia măsuri pentru a combate conţinutul ilegal şi dăunător pe platformele lor. Decizia a fost luată în urma plângerilor organizaţiei europene de consumatori BEUC şi a 17 membri naţionali ai acesteia.
”Există o suspiciune reală că nu se face suficient pentru a preveni eficient răspândirea produselor ilegale. Comercianţii neconformi reapar sub identităţi diferite,” a declarat un oficial UE pentru reporteri, informează news.ro.