Preşedintele chinez, Xi Jinping, îndeamnă la o ordine mondială mai echitabilă, în contextul aprofundării rivalităţii cu SUA

Preşedintele chinez, Xi Jinping, îndeamnă la o ordine mondială mai echitabilă, în contextul aprofundării rivalităţii cu SUA

Preşedintele chinez Xi Jinping a lansat un apel marţi la respingerea structurilor de putere hegemonice în guvernarea globală, pe fondul tensiunilor în creştere între Washington şi Beijing cu privire la o gamă largă de probleme, între care presupusele încălcări ale drepturilor omului, relatează Reuters.

Exprimându-se la Forumul anual de la Boao pentru Asia, Xi a criticat eforturile unor ţări de "a construi bariere" care, potrivit lui, ar dăuna unora şi nu ar aduce beneficii nimănui.

China cheamă de mai mult timp la o reformă a instituţiilor mondiale pentru ca viziunile unui număr mai mare de ţări, inclusiv ale Chinei, să fie luate în considerare şi nu doar cele ale unui număr mic de mari puteri.

De asemenea, Beijingul s-a ciocnit în mod repetat cu actorii majori implicaţi în guvernanţa globală, în special SUA, într-o serie de probleme, mergând de la drepturile omului la influenţa economică a Chinei asupra altor ţări, notează Reuters.

"Lumea vrea echitate, nu hegemonie", a declarat Xi în discursul susţinut la acest forum.

"O ţară mare trebuie să arate ca este o ţară mare asumându-şi mai multă responsabilitate", a spus el.

Chiar dacă preşedintele Xi nu a menţionat explicit nicio ţară în declaraţiile sale, oficiali chinezi s-au referit în ultima vreme la "hegemonia" SUA în criticile lor publice privind proiecţia globală a puterii Washingtonului în comerţ şi geopolitică.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt