Beijingul şi alte oraşe din nordul Chinei au fost lovite de o puternică furtună de nisip, care a provocat moartea câtorva persoane şi dispariţia altor zeci. Nisipul care vine din deşertul Gobi a anulat sute de zboruri pe aeroporturile din zonă.
Un strat subţire de nisip a cuprins capitala Chinei, iar cerul s-a colorat în portocaliu. A fost cea mai mare furtună de nisip din ultimii zece ani, în condiţiile în care fenomenul este unul obişnuit în zonă, mai ales în lunile martie şi aprilie, scrie Mediafax.
Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa, iar peste 80 sunt date dispărute.
Sute de zboruri au fost anulate, iar indicele calităţii aerului a atins un nivel maxim.
Nivelul de particule fine a a ajuns chiar la 8.000 de micrograme pe metru cub în anumite zone.
Anual, aproape un milion de tone de nisip spulberat din deşertul Gobi sunt aduse de vânt în diferite regiuni din China.