Concediile au golit de medici spitalele din Italia, care sunt în pragul colapsului

Concediile au golit de medici spitalele din Italia, care sunt în pragul colapsului
foto: Pixabay

Sunt deja două săptămâni de când Italia se luptă cu temperaturi de peste 40 de grade, iar spitalele din peninsulă au intrat în colaps. Numărul internărilor creşte de la o zi la alta, în special în rândul vârstnicilor, într-o perioadă în care peste 90% din medicii italieni au plecat sau urmează să plece în concediu. Pentru a putea face faţă situaţiei, au fost chemaţi în spitale doctori ieşiţi la pensie, dar chiar şi aşa, personalul este insuficient.

15 zile este concediul legal al medicilor italieni, pe care şi le iau de obicei între iunie şi septembrie. Autorităţile sunt acum disperate şi au apelat la medicii pensionaţi. Totuşi, lipseşte jumătate din personal. Cei rămaşi sunt din ce în ce mai obosiţi, epuizaţi şi stresaţi. Numărul de ore de muncă e dublat sau chiar triplat.

Medicii de familie sunt epuizaţi. În loc de programul normal de 3 ore pe zi,acum lucrează de dimineaţa până seara. În plus, în week-end-uri ei sunt solicitaţi la domiciliul pacienţilor.

Situaţia extraordinară generată de caniculă se adaugă situaţiei deja dificile din Italia.Timpul de aşteptare din camerele de gardă poate ajunge şi la 5 ore, iar calitatea asistenţei acordată pacienţilor scade semnificativ.

Duminică, în regiunea Sicilia, temperatura a ajuns la 47 de grade Celsius, cu doar 1,8 grade mai puţin faţă de recordul înregistrat în 2021.

 

Afla mai multe despreitaliamedicicrizaconcedii
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt