Cinci persoane au murit şi alte 21 au fost rănite într-un accident de autobuz, duminică dimineaţă, la aproximativ 270 de kilometri sud de Moscova, relatează AFP.
Accidentul s-a produs în jurul orei locale 05:45 (02:45 GMT) în regiunea Riazan, potrivit Autorităţii federale ruse pentru transport rutier. Autobuzul a lovit un pilon care susţinea un pod.
''Cinci persoane au decedat şi 21 au fost rănite'', a scris pe Twitter autoritatea citată.
Autobuzul transporta 49 de persoane.
agerpres.ro