Biden va discuta cu Bolsonaro despre organizarea unor alegeri ''libere'' şi ''transparente'' (Casa Albă )

Biden va discuta cu Bolsonaro despre organizarea unor alegeri ''libere'' şi ''transparente'' (Casa Albă )

Preşedintele american Joe Biden intenţionează, în cursul unei întrevederi bilaterale cu omologul său brazilian Jair Bolsonaro, care va avea loc joi la Los Angeles, să abordeze subiectul foarte sensibil pentru liderul de extremă-dreaptă al organizării unor alegeri "libere" şi "transparente", potrivit AFP.

"Mă aştept ca preşedintele să abordeze subiectul unor alegeri libere, corecte, transparente şi democratice", a afirmat consilierul său pentru securitatea naţională, Jake Sullivan, la bordul Air Force One.

Washingtonul şi-a exprimat deja deschis îngrijorarea faţă de tentativele lui Jair Bolsonaro, care vizează un nou mandat, de a pune la îndoială sistemul electoral din Brazilia, de parcă ar pregăti contestarea unui rezultat care i-ar fi defavorabil, notează agenţia franceză de presă.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt