Biden confirmă că va numi, pentru prima dată în istorie, o femeie de culoare la Curtea Supremă

Biden confirmă că va numi, pentru prima dată în istorie, o femeie de culoare la Curtea Supremă

Preşedintele american Joe Biden a confirmat joi că va numi, pentru prima dată în istorie, o femeie de culoare la Curtea Supremă a Statelor Unite, pentru a-l înlocui pe judecătorul în exerciţiu Stephen Breyer, relatează AFP.

Preşedintele democrat, care a făcut această promisiune în timpul campaniei sale, a precizat că are două certitudini: ''Persoana pe care o voi numi va avea calificări, o personalitate, o experienţă şi o integritate extraordinare. Şi această persoană va fi prima femeie de culoare numită la Curtea Supremă''.

Judecătorul progresist Stephen Breyer se va retrage de la Curtea Supremă a SUA la sfârşitul lui iunie, au relatat miercuri media americane preluate de Reuters şi AFP.

Magistratul în vârstă de 83 de ani va pune astfel capăt unui mandat de aproape 28 de ani între cei nouă judecători ai influentei instanţe americane, al căror decan de vârstă este în acest moment.

Biden a promis că, dacă va avea ocazia, va numi o judecătoare de culoare la Curtea Supremă. Între numele vehiculate se numără magistrata Ketanji Brown Jackson, de la Curtea de apel federală de la Washington.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt