Strigăt de ajutor din Afganistan: "Hei, lume, îţi pasă de ce se întâmplă aici? Noi contăm pentru tine? Ne vezi?"
La o săptămână după preluarea de către talibani a ţării, mulţi afgani se tem pentru viaţa şi pentru siguranţa lor în viitor.
La o săptămână după preluarea de către talibani a ţării, mulţi afgani se tem pentru viaţa şi pentru siguranţa lor în viitor.
Preşedintele rus Vladimir Putin a a declarat că guvernul va acorda în acest an ajutoare unice pensionarilor şi militarilor, pentru a-i ajuta să facă faţă creşterii peste aşteptăpri a preţurilor, a relatat duminică agenţia de presă RIA, citată de Reuters.
Zeci de mii de case au rămas fără electricitate, cel puţin 21 de oameni şi-au pierdut viaţa şi zeci sunt daţi dispăruţi, în timp ce furtuna tropicală Henri străbate nord-estul Statelor Unite.
Un schimb de focuri a avut loc luni între forţe de securitate afgane şi atacatori necunoscuţi la poarta dinspre nord a aeroportului din Kabul, a anunţat armata germană pe Twitter, relatează Reuters.
Al-Qaida nu este prezentă în Afganistan şi mişcarea talibană nu are relaţii cu aceasta, a declarat purtătorul de cuvânt al biroului politic al talibanilor, Mohammad Naeem, într-un interviu pentru postul de televiziune Al Hadath, informează duminică Reuters.
Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat duminică la stăvilirea afluxului de refugiaţi din Afganistan, printre care s-ar putea ascunde „combatanţi deghizaţi”, în urma preluării puterii în această ţară de către talibani, informează AFP şi TASS.
Imaginile disperării în care mii de oameni încearcă să fugă din calea talibanilor au impresionat întreaga lume.
Un incident şocant s-a petrecut în sudul Georgiei.
Conflictul mocnit între Israel şi palestinienii din Fâşia Gaza capătă din nou accente violente .
Disperare e cuvântul de ordine care domneşte pe aeroportul din Kabul.
Avioane comerciale din Statele Unite vor fi folosite pentru a ajuta la transportul oamenilor evacuaţi din Afganistan, a anunţat duminică Pentagonul.
Doctorul Anthony Fauci, expert american în boli infecţioase şi cel ghidează răspunsul naţional la criza provocată de Covid-19, a declarat că oamenii ar trebui să fie înţelepţi şi să dea sistemului imunitar o şansă să se „maturizeze” înainte de a se grăbi să facă doza suplim.
Un institut de cercetare din Statele Unite este pe cale să atingă un punct de cotitură în fuziunea nucleară.
Armata SUA a confirmat autenticitatea imaginilor în care infanteriştii marini americani, situaţi pe zidul cu sârmă ghimpată care înconjoară aeroportul din Kabul, primesc un bebeluş de la un cetăţean afgan aflat de cealaltă parte a gardului.
Cel puţin 20 de persoane au murit în ultimele şapte zile în şi în jurul aeroportului din Kabul după ce insurgenţii talibani au preluat controlul capitalei afgane duminica trecută, a declarat duminică un oficial NATO, relatează Reuters.
Autorităţile sanitare din 40 de ţări sunt vizate de campanii frauduloase în jurul vaccinului COVID-19, ce au în spate autori care pretind să sunt producători de vaccinuri sau autorităţi responsabile cu supravegherea eforturilor de distribuire a vaccinurilor, avertizează Interpol, scrie b.
Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite lucrează pentru a autoriza complet, luni, vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer-BionTech, potrivit unor surse apropiate situaţiei citate de New York Times, ttransmite Reuters.
Uraganul Grace a lovit cu putere zona de coastă a Mexicului, sâmbătă, aducând ploi torenţiale care au provocat inundaţii severe şi alunecări de teren care au dus la moartea a opt persoane, relatează Reuters.
Aviaţia israeliană a lovit ţinte Hamas din Gaza, sâmbătă noapte, a anunţat armata israeliană, conform The Guardian şi Reuters.
O femeie din Afganistan a născut la bordul aeronavei care o evacua din ţară, imediat după ce a aterizat pe baza aeriană Ramstein din Germania, sâmbătă, scrie CNN.
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, spune că va fi „imposibilă” evacuarea tuturor colaboratorilor afgani ai statelor occidentale înainte de data de 31 august şi consideră că măsurile de securitate luate de americani la aeroportul din Kabul împiedică această operaţiune.
Statele Unite i-au sfătuit pe cetăţenii americani aflaţi în Afganistan să evite sâmbătă deplasările spre aeroportul din Kabul, unde situaţia de securitate se deteriorează rapid, în condiţiile în care mii de persoane s-au strâns la porţile aeroportului în încercarea de a fugi din .
Valea Panjshir este singurul loc din Afganistan rămas în afara controlului talibanilor.