30 de ani de independenţă a Republicii Moldova

30 de ani de independenţă a Republicii Moldova

Republica Moldova sărbătoreşte astăzi 30 de ani de la proclamarea independenţei faţă de URSS. Preşedintele
Klaus Iohannis a participat la ceremoniile organizate cu această ocazie, la Chisinau. Au mai fost acolo şi
preşedintele Poloniei şi cel al Ucrainei. După parada militară, şefii de stat s-au retras pentru discuţii.

Pe 27 august 1991, la Chişinău se vota independenţa faţă de Uniunea Sovietică. Evenimentul avea loc după puciul eşuat de la Moscova împotriva lui Mihail Gorbaciov. Trei decenii mai târziu, Moldova se confruntă cu probleme economice şi cu emigrare în masă a populaţiei. În timp ce unii cetăţeni doresc aderarea la Uniunea Europeană, alţii s-ar îndrepta mai degrabă spre o uniune cu Rusia. Însă, odată cu învestirea în f uncţie a preşedintelui proeuropean, Maia Sandu, speranţa reformelor a renăscut.

La Chişinău au defilat peste 1.200 de militari pentru a sărbători acest moment. Parada a întârziat însă din cauza
condiţiilor meteo. Klaus Iohannis a decolat spre Chişinău cu întârziere pentru că deasupra aeroportului de peste Prut se formase o ceaţă densă care nu a permis aterizarea la timp nici a avioanelor

După parada militară, cei 4 şefi de stat au avut o discuţie comună.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt