România se află pe locul al doilea ca nivel al producţiei de gaze naturale dintre statele Uniunii Europene

România se află pe locul al doilea ca nivel al producţiei de gaze naturale dintre statele Uniunii Europene

Suntem al doilea producător de gaze naturale din UE, dar în ultimii 3 ani, am plătit printre cele mai mari preţuri din Uniunea Europeană. Este concluzia unui raport al Curţii de Conturi care contrazice guvernanţii.
Ni s-a tot spus că ţara noastră nu are asigurată independenţa energetică şi că din 2019 suntem un importator net de energie. În plus, nicio guvernare din ultimii 7 ani nu a reuşit să dezvolte o strategie energetică naţională deşi pentru asta s-au cheltuit peste 2 milioane de lei. 
Raportul Curţii de Conturi desfiinţează activitatea guvernelor din ultimii 7 ani în domeniul Energiei. Începând din 2016 s-au cheltuit 2 milioane de lei pentru ca ţara noastră să aibă o strategie naţională în acest domeniu. Asta ne-ar fi asigurat investiţiile pe mai multi ani si implicit niste preţuri mai mici pentru consumatori. 
”Curtea de Conturi arată că s-au cheltuit sume importante de bani pentru consultanţă, în vederea elaborării unei strategii naţionale în domeniul energiei, dar aşa cum s-a întâmplat şi în alte domenii, alte ministere, milioane de lei au fost cheltuiţi, însă noi nu avem aceste strategii”, a declarat pentru Focus analistul economic Bogdan Glăvan.
În tot acest timp, ţara noastră a retras din exploatare capacităţi de producere pe bază de cărbune şi hidrocarburi de aproape 5 MW. Restul Europei a investit in energia verde.
”S-au închis capacităţi de producere a energiei, în speţă pe cărbune, nu este rău că s-au închis, problema e că nu s-a pus nimic în loc. Înainte de a închide ceva, trebuie să te gândeşti ce pui în loc şi cum suplineşti acea indisponibilizare a unor capacităţi”, a spus Valentin Nicolae, expert în energie.
Acest lucru a făcut ca începând cu 2019, ţara noastră să importe cantităţi mari de energie. În doar doi ani am înregistrat un deficit comercial de peste 735 de milioane de euro. Cu alte cuvinte, am plătit mai mult pentru import decât am încasat din export. 
Chiar dacă guvernul s-a lăudat cu preţul mic în urma compensării, realitatea este că suntem fruntaşi în Europa în ceea ce priveşte preţul energiei.
Mai mult decât atât, în al doilea semestru din 2022, România a avut cea mai mare creştere a preţului electricităţii din Uniunea Europeană. 
”Preţul mare la energie în România se datorează felului în care este calculat. Se calculează preţul de la cea mai scumpă energie care intră în sistem, dă preţul pentru toată energia. Este un mecanism deficitar după părerea mea, ar trebui să se folosească un preţ mediu ponderat”, a mai spus Valentin Nicolae.
În urma raportului, Curtea de Conturi recomandă guvernului ca să elaboreze de urgenţă o strategie energetică naţională, în urma căreia România să îşi asigure independenţa energetică.

Afla mai multe despreproducatorenergiepretue
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt