Avem cei mai mulţi proprietari de case din Uniunea Europeană! În 2021, aproape fiecare român avea cel puţin un imobil, spune Eurostat. Cifra precisă este de 95%. Pentru restul de cinci la sută, veşti bune de la minsterul de finanţe: programul Noua Casă continuă şi anul ăsta. Creditele garantate de stat au şi menirea să crească numărul tranzacţiilor de pe piaţa imobiliară, precum şi numărul creditelor acordate de bănci.
Doar românii care nu au NICIO proprietate imobiliară pot beneficia şi în 2023 de un credit garantat de stat prin programul Noua Casă. Vârsta nu contează. Contează, însă, venitul lunar. Bugetul alocat este de 1,5 miliarde de lei, la fel ca anul precedent. Avansul minim este de 5% pentru o locuinţă care nu depăşeşte valoarea de 70.000 de euro.
În cazul unui credit de 30 de ani, pentru o locuinţă de 70.000 de euro, clientul trebuie să aibă un venit lunar de 6.000 lei şi un avans de 17.000 de lei. Rata lunară va fi de 2.350 lei.
Valoarea maximă a locuinţei care se poate cumpăra prin acest program este 140.000 de euro. În acest caz, pentru un credit pe 30 de ani, avansul e de 100.000 de lei, iar salariul minim al clientului - 10.500 de lei. Rata lunară va fi de 4.200 de lei.
În condiţiile unui an 2022, în care creşterea dobânzii cheie a încetinit procesul de creditare, românii au devenit mai sceptici, motiv pentru care şi băncile au mari aşteptări de la programul Noua Casă.
Programul Noua Casă vine într-un moment în care piaţa imobiliară suferă. În decembrie 2022 ,au fost vândute cu 2.000 de imobile mai puţin decât în luna precedentă. Cu toate acestea, preţurile rămân ridicate.
Numit iniţial Prima Casă, programul Ministerului de Finanţe a debutat în 2009 şi până acum au beneficiat de el 331.000 de români. Dintre ei, doar 0,36%, adică mai puţin de o mie, nu şi-au mai plătit ratele.