Construim, dar nu verificăm. Multe şantiere, puţini supraveghetori

Construim, dar nu verificăm. Multe şantiere, puţini supraveghetori

100 de kilometri noi de drumuri rapide, până la finalul anului, promite ministrul Transporturilor după ce anul trecut s-au inaugurat doar 13 kilometri de autrostradă şi 40 de drum expres. Pe mai multe şantiere ritmul lucrărilor este bun, iar o parte ar putea fi terminate înainte de termen. Problema este că multe dintre ele au început treaba fără un diriginte independent, care să verifice cât de bine sunt executate.

Îm 2022, România a ratat la mustaţă borna celor 1.000 de kilometri de drumuri rapide. Au fost inauguraţi 13 kilometri de autostradă între Sibiu şi Boiţa şi 40 de drum expres, între Craiova şi Piteşti. Am ajuns la 955 de kilometri construiţi vreodată. Anul acesta, ministrul Transporturilor anunţă de două ori mai mulţi decât anul trecut.

În momentul de faţă sunt deschise şase şantiere care ar putea fi finalizate în 2023. Pe unele dintre ele lucrările avansează cu rapiditate. Problema este însă că lipsesc diriginţii de şantier. Se mai numesc consultanţi sau supraveghetori şi asigură verificarea lucrărilor.

Sunt peste 400 de kilometri aflaţi în proiectare sau execuţie, iar supraveghetorii fac parte din direcţiile regionale de drumuri şi poduri. Acestea sunt în subordinea companiei naţionale de drumuri, dar dirigintele ar trebui să fie independent.

În total, vorbim despre proiecte în valoare de 6 miliarde de euro. Cele mai importante sunt: inelul de nord al autostrăzii Capitalei unde lucrările avansează rapid, iar constructorul are toate şansele să finalizeze tronsonul cu 6 luni înainte de termen, adică în decembrie. Pe autostrada care leagă Muntenia de Moldova sunt 7 loturi unde sunt deja şantiere.. Nici pe A1 nu există diriginte de şantier, deşi aici se pregătesc 68 de kilometri de autostradă dificili, între Sibiu şi Piteşti, pe Valea Oltului şi Valea Topologului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt