Eclipsă parţială de Soare vizibilă în România

Eclipsă parţială de Soare vizibilă în România

Cel mai spectaculos fenomen astrologic al anului, eclipsa parţială de soare, a fost vizibil azi şi în România. Mii de oameni pasionaţi de astronomie au vrut să prindă momentul maxim şi au mers la observatoarele astronomice din ţară. Mai ales că eclipsa a putut fi observată în mai multe regiuni. Cel mai bine s-a văzut însă în nord-est, unde Soarele a fost acoperit în proporţie de 44%.

În România, eclipsa parţială de Soare a început la ora 12 şi 20 de minute, în vestul ţării, apoi a putut fi văzută, treptat, spre est. Încet, o parte din Soare a fost acoperit de Lună. În Bucureşti, punctul maxim a fost la ora 13 şi 38 de minute, atunci când discul solar a fost acoperit în proporţie de 35%.

Ccopiii abia aşteptau să vadă fenomenul. Cum e şi vacanţă, mulţi dintre ei au mers, în Capitală, la Observatorul astronomic. Şi la Galaţi, eclipsa a fost urmărită de peste 1000 de oameni. Acolo, maximul a fost cu un minut după Bucureşti, la 13 şi 39.

Eclipsa s-a văzut parţial din Europa, nord-estul Africii şi Asia. Maximul fenomenului s-a produs în centrul Rusiei, unde Soarele a fost acoperit în proporţie de peste 80%. Specialiştii au calculat şi când se vor produce următoarele eclipse. În România, abia peste patru ani, în 2027, tot o eclipsă parţială. Iar una totală va avea loc în ţara noastră de abia în 2081.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt