Un conflict în Ucraina nu va duce la probleme în aprovizionarea cu gaze a României, care îşi poate asigura întregul consum din surse interne odată cu venirea primăverii, a afirmat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-o conferinţă de profil.
"Nu vom avea probleme cu aprovizionarea cu energie şi gaze dacă va fi un conflict cu Ucraina. Importul de gaze poate fi direcţionat repede prin celelalte rute, Giurgiu şi Arad. În plus, iarna a cam trecut şi ne putem asigura din resurse proprii necesarul de consum al ţării", a spus ministrul, în cadrul conferinţei ZF Power Summit.
El a arătat ca ţara noastră se preocupă de diversificarea rutelor de import al gazelor.
"Ne uităm la LNG (gaz natural lichefiat - n.r.), la SUA, la Azerbaidjan. Analizăm alte surse decât prin intermediari ai Gazprom", a spus Popescu.
Potrivit acestuia, în coaliţia de guvernare s-a ajuns la un acord pentru modificarea Legii offshore în această sesiune parlamentară.
De asemenea, va fi modificat şi modul de calcul al redevenţei pentru gaze, care acum este stabilit în funcţie de preţul de referinţă de la Viena, astfel încât să fie calculată în funcţie de cotaţiile din România ale gazelor.
agerpres.ro